Bună, fetita mea în vârstă de 6,5 ani prezintă la nivelul obrajilor, sub ochi formațiuni de puncte albe. Mai întâi la unul dintre ochi și apoi s a extins și în zona celuilalt. Am fost la dermatolog și acesta mi a zis ca ori le scoate cu acul ori sa aplic o soluție de la A-Derma Cytelium în fiecare seara pe aceste puncte albe.
Negociaza usor regulile si activitatile pe care le face cu alti copii. Se bucura de interactinile sociale cu alte persoane. Are simtul umorului. Este sincer in relatiile cu cei din jur. Face fata presiunii grupului. Ii place sa ii ajute pe cei din jur. Puncte tari lingvistice. Capacitatea de a-si exprima nevoile, dorintele si ideile in mod verbal
Cele mai frecvente cauze ale petelor albe (de culoare deschisă) la copii. Una dintre cauzele principale care determină formarea unor pete albe (deschise la culoare), rotunde sau ovale, pe faţa, spatele, pieptul sau abdomenul copiilor este o boală dermatologică ce se numeşte pitiriazis alba. Această boală nu este nici contagioasă, nici periculoasă.
La unii bebeluși acneea poate să persiste și după vârsta de un an și apare preponderent la băieței. Bubițele sunt, de obicei, roșii si uneori au mici puncte albe în vârf. Acestea apar pe față și în jurul feței și uneori pe scalp și pe gât.
Buna ziua!am si eu un bebe de 1 luna si mă confrunt si eu cu aceeaşi situaţie, are bubite fără nici un punct alb pe toata fata si pe gât mai nou, are asa de o saptamana. A văzut-o si medicul de familie, acesta ne-a recomandat cutaden, dermazin, sau ung.cu galbenele. Le-am încercat pe primul si al treilea fără nici un rezultat.o
bQHBiXn.
puncte albe pe fata la copii